Seria video Swedish Homestead: Cum un fierăstrău Wood-Mizer LT40 taie un buștean de la început până la sfârșit
De Wood-Mizer, Europe
Simeon Fuchs și tatăl său Helmut Fuchs sunt experți în operarea fierăstrăului hidraulic LT40 de cincisprezece ani vechime. “Ne dorim să demonstrăm modul în care se debitează un buștean de la început până la sfârșit, și să vă oferim astfel o imagine reală a acestui proces,” afirmă Simeon. Folosind un buștean întreg, tatăl lui Simeon își demonstrează măiestria în debitarea acestuia.
Utilizând brațele de încărcare hidraulice, Helmut ridică bușteanul pe patul fierăstrăului. Clemele hidraulice sprijină bușteanul, în timp ce Helmut îl poziționează cu ajutorul mecanismului hidraulic de întoarcere. Măsurând exact unde dorește să taie, Helmut acționează pânza și deplasează fierăstrăul înainte, dinspre panoul de control. Helmut urmează capul de tăiere pe măsură ce acesta taie lemnul, asigurând o debitare uniformă cu ajutorul pânzei performante.
Simeon preia scândura tăiată și o adaugă stivei, în timp ce Helmut începe a doua tăietură. Rumegușul se adună pe jos, dar fierăstrăul poate fi de-asemenea conectat la un sistem de colectare a rumegușului dacă este necesar. Rotind bușteanul prin utilizarea componentelor hidraulice, Helmut efectuează mai multe tăieturi până când se formează o prismă cu patru laturi. Helmut este capabil să lucreze foarte rapid și eficient, deoarece nu se confruntă cu dificultatea încărcării și rotirii manuale a buștenilor.
Din prismă, operatorul poate obține aproximativ patru scânduri. După tăierea scândurilor, Helmut ia cheresteaua tăiată anterior și îi îndreaptă marginile cu ajutorul fierăstrăului său. Așezând trei scânduri pe fierăstrău, el le taie pe toate dintr-o dată, îndreptându-le în așa fel încât să rămână uniforme și curate.
***
Alte serii Swedish Homestead:
Modul sigur și precis de a doborî un copac
Iată cum fierăstrăul Wood-Mizer funcționează în aer liber pe timp de iarnă
De ce este bine să fie tăiați unii copaci
Cum un fierăstrău Wood-Mizer LT40 taie un buștean de la început până la sfârșit
Cum se curăță o pădure și se produce în același timp lemn de foc
Nu țintiți profitul rapid, ci produsele de calitate premium
Căutați un hobby care se plătește singur? Luați în calcul un fierăstrău!