Fierăstraiele și echipamentele pentru prelucrarea lemnului de la Wood-Mizer ajută la dezvoltarea industriei lemnului din Suedia

Wood-Mizer Sawmills and Woodworking Equipment Help Advance Swedish Wood Industry

 

Suedia este o țară cu tradiții bogate în prelucrarea lemnului și respect pentru pădurile care acoperă două treimi din această țară. Beneficiind de pădurile întreținute corespunzător, industria de prelucrare a lemnului deține o poziție de top în economia suedeză. Mulți pădurari, operatori de fierăstraie și lucrători în lemn se bazează pe echipamentele Wood-Mizer care îi ajută pe proprietari să conducă afaceri de succes în prelucrarea lemnului pretutindeni în Suedia.

 

Ouă din lemn realizate în regiunea Jämtland

În Persåsen, toată lumea îl cunoaște pe Wikner care administrează un resort turistic și o companie de prelucrare a lemnului care oferă o varietate de produse din lemn. În prezent, compania este condusă de frații David și Mattias, dar tatăl lor Leif a fost cel care a fondat-o în anii 1970, după ce a fost inspirat de frumusețea pădurilor din jurul satului natal. Compania acestora Wikners i Persåsen oferă o multitudine de articole din lemn – de la mese, scaune și paturi originale, până la lămpi, jucării, pahare și rame foto, cu toate acestea, simbolul companiei și produsul emblematic este o cloșcă cu ouă de lemn.

 

 

„Îmi place să realizez ouă de lemn pentru că simbolizează începutul vieții. Produsele mele speciale sunt reprezentate printr-o gamă de creații artistice din ouă de lemn. Acestea sunt create în diferite dimensiuni, culori, modele și texturi. Găsesc sute de idei despre cum să-mi exprim viziunile artistice – le fac folosind diferite tipuri de lemn și le prezint în diverse configurații, cum ar fi ouă întredeschise pe jumătate cu o sămânță în interior simbolizând o renaștere a naturii. Nu sunt doar produse aleatorii, deoarece toate aceste variații au o denumire și sunt prezentate într-un catalog”, ne explică Leif.

 

 

David a moștenit pasiunea pentru lemn de la tatăl său Leif și o continuă lucrând astfel în compania familiei lor. Chiar dacă Wikners i Persåsen are doar 10 angajați, compania este administrată în mod inteligent și flexibil. David a investit în diverse echipamente pentru prelucrarea lemnului pentru a putea satisface diversele solicitări ale clienților săi. „În compania noastră, folosim tot felul de unelte - unelte de mână standard, unelte electrice și mașini-unelte, precum și echipamente de debitare mai avansate, cum ar fi mașinile cu laser. Există și mașina de profilat Wood-Mizer CNC 5003 pe care putem realiza rapid o serie de forme și modele complexe. Este deosebit de util atunci când vrem să repetăm exact un produs sofisticat, fără a implica masiv munca lucrătorilor noștri”, afirmă David.

 

 

Linia de fierăstraie din Torsåker

Lars și David Viren de la Torsåker lucrează împreună într-o mică companie de familie denumită Woodab. Lars lucrează cu lemnul de mai bine de 25 de ani, iar fiul său David și-a deschis atelierul în urmă cu doar câțiva ani pentru a putea completa gama de produse a tatălui său. Lars a făcut trecerea de fierăstrăul LT40 la modelul LT70 Wood-Mizer relativ recent. Acesta susține că a fost o decizie bună, deoarece fierăstrăul LT70 este mai puternic, mai rapid și permite realizarea unei producții de mare volum. David este bucuros că poate extinde producția companiei adăugând la linie fierăstrăul orizontal Wood-Mizer HR115 și mașina de rindeluit/profilat MP360. Acesta reprezintă un exemplu perfect de companie de familie în care tatăl transmite fiului cunoștințele și experiența. „Îmi place să lucrez cu tatăl meu afară, aproape de natură”, spune David.

 

 

Cei doi și-au împărțit munca productiv, astfel încât Lars să se poată concentra pe debitarea buștenilor pe fierăstrăul LT70, în timp ce David prelucrează materialul pe fierăstrăul de retăiere HR115. În etapa finală a producției, David folosește mașina de rindeluit/profilat MP360 pentru a produce toate formele și profilurile solicitate de clienții lor. „Prin această împărțire a muncii, putem accelera procesul de producție, iar fiecare dintre noi se poate concentra exact pe partea lui de muncă”, observă David.

 

 

„De obicei oferim clienților noștri cheresteaua tipică de construcții, dar primim din ce în ce mai multe cereri pentru comenzi speciale. Am observat că unii clienți își doresc să-și renoveze casele vechi păstrând stilul original. Cu mașina mea de rindeluit/profilat MP360 pe 4 laturi, pot recrea orice formă pentru clienții mei, chiar dacă uneori reprezintă o provocare destul de mare. Fiecare proiect îmi aduce ceva nou de învățat și asta îmi place cel mai mult la lucrul cu lemnul”, subliniază David.

 

 

De la un proprietar de fierăstrău portabil la o dealer de succes Wood-Mizer

Pentru Kjell Larsson, dealer-ul suedez al Wood-Mizer din Storvik, Gästrikland, lemnul este un material natural și frumos cu care se lucrează plăcut. Pădurile suedeze sunt de foioase în sud și rășinoase în nord. Multe dintre acestea sunt plantații de arbori recoltabile, astfel încât lemnul este obținut în mod durabil și responsabil. Suedezii folosesc lemnul ca material de construcție de generații. Kjell nu face excepție – a folosit lemn pentru a-și construi propria casă și garajul, precum și multe alte obiecte utile în interior. „Nu aș fi reușit fără fierăstrăul Wood-Mizer”, afirmă Kjell.

 

 

„Am început să lucrez pentru Wood-Mizer în 1992 și îmi amintesc bine cât de inovatoare a fost primul fierăstrău portabil de pe piața suedeză. Înainte de acel moment, debitarea se baza în principal pe gatere circulare grele și staționare, care erau ineficiente și consumau multă energie. A fost o provocare pentru noi să convingem gateriștii tradiționali să treacă la pânze de fierăstrău panglică cu tehnologie de tăiere subțire. În final, a meritat, deoarece în prezent clienții suedezi continuă să se bazeze pe produsele și serviciile Wood-Mizer. Am lucrat întotdeauna pentru a construi relații de afaceri puternice cu clienții mei. Aceștia apreciază serviciile bune pe care le ofer – disponibilitatea pieselor de schimb, serviciile de reascuțire, consiliere tehnică și multe altele. La Wood-Mizer Suedia pot găsi o gamă completă de produse pentru aproape fiecare proiect de debitare sau prelucrare a lemnului”, subliniază Kjell.

 

 

„Oamenii din Suedia realizează căt de mult au fost binecuvântați cu resurse forestiere bogate și frumoase și știu să le folosească în mod inteligent și responsabil. Pentru mine, pădurile, munții și lacurile curate sunt un adevărat dar de la natură. Cu „Dreptul de a colinda în voie pădurile” ne putem bucura de aceste meleaguri binecuvântate, plimbându-ne liberi și culegând fructe de pădure sau ciuperci. Există totuși o condiție - trebuie să lăsăm pădurea în același mod în care am găsit-o”, ne explică Kjell.

 

 

Inovație tehnică pentru echipamentele de prelucrare a lemnului de la Östersund

Bo Mårtensson a lucrat cu lemnul toată viața. S-a interesat de prelucrarea lemnului de când a intrat în atelierul unchiului său, când era tânăr, în timp ce și-a continuat educația în inginerie mecanică în anii următori. „La începutul anilor 1990, am dezvoltat o serie de mașini de rindeluit/profilat compacte și foarte funcționale, care permiteau tâmplarilor și dulgherilor să-și realizeze produsele finite din lemn, rapid și fără efort. Mașinile mele sunt folosite în atelierele mici și medii pentru realizarea diverselor panouri, scânduri, mobilier, rame și multe altele. În plus, aceste echipamente de prelucrare a lemnului sunt accesibile și foarte ușor de operat – pe vremuri, chiar a reprezentat o adevărată inovație în industria prelucrării lemnului”, își amintește Bo.

 

 

„Mă bucur că mașinile pentru prelucrarea lemnului din Suedia sunt acum dezvoltate, produse și vândute sub sigla unei companii renumite precum Wood-Mizer. Aceasta deoarece este o companie de producție la nivel mondial, deține tehnologie avansată pentru producție, multe canale de distribuție, suport tehnic excelent pentru clienți. Împreună putem oferi o gamă completă de mașini pentru prelucrarea lemnului. Cu cunoștințele și experiența îmbinate, putem aduce o diferență pozitivă pentru lucrătorii în lemn de pretutindeni”, explică Bo.

 

 

La fel ca majoritatea suedezilor, Bo este conștient de potențialul pădurilor și al terenurilor naturale din țara sa. Oamenii tratează pădurile cu respect și admirație în timp ce le folosesc ca un material valoros pentru a construi aproape orice - de la case familiale și mobilier la obiecte mici de zi cu zi. „Mașinile de prelucrat lemnul Wood-Mizer reprezintă o soluție perfectă pentru tâmplăria de mici dimensiuni”, spune Bo, stând în căsuța sa de flori, pe care și-a fabricat-o el însuși folosind mașina de rindeluit/profilat Wood-Mizer MP260 și mașina de îmbinat/rindeluit/profilat MP180, precum și lemnul de Aspen de proveniență locală. „Se pare că acum motto-ul companiei Wood-Mizer De la pădure la forma finală devine realitate, deoarece oferta include întreaga gamă de mașini pentru realizarea unui produs finit - de la debitarea unui buștean în scânduri și până la finisarea acestora pe mașini de rindeluit/profilat.”

 

 

Wood-Mizer Sweden CNC AB

Ca răspuns la cererea tot mai mare de pe piață pentru noi soluții în prelucrarea lemnului, Wood-Mizer lucrează în prezent la o linie avansată de mașini CNC (mașini cu comandă numerică). Divizia suedeză a biroului de cercetare și dezvoltare din cadrul Wood-Mizer a proiectat deja mașina prototip CNC 5003 capabilă să profileze rapid și inteligent materialele plate. „Este o mașină de profilare verticală cu 3 axe, cu o masă de fixare cu vacuum pentru operațiuni de profilare precise și repetabile pe piese plate din lemn”, explică Magnus Fransson, managerul Wood-Mizer de proiecte și produse de mașini CNC. „Am livrat această mașină-prototip în diverse configurații către mai multe companii din Suedia. Grupul țintă de clienți care ar folosi mașinile CNC ar putea fi format fie din ateliere de artă și meșteșuguri mici care realizează modele foarte precise pe lemn, fie companii de producție de dimensiuni medii sau mari care furnizează componente de construcție sofisticate pentru case și clădiri.”

 

 

Magnus lucrează ca inginer din 2006. Îi place să proiecteze și să construiască mașini care îi ajută pe antreprenori să conducă afaceri de succes. Este mândru de cea mai nouă mașină CNC 5003 – „Am echipat-o cu un cap revolver cu 12 poziții pentru scule de tăiere și un controler Fanuc pentru operarea avansată a capului și axului. Mașina poate modela piese plate cu dimensiunile maxime de 300 x 150 cm, care pot fi nu doar cele din lemn de esență moale sau tare, ci și din plastic, spumă, aluminiu, titan sau diverse materiale compozite”, ne împărtășește Magnus. „Modelele CNC 5003 și alte mașini viitoare din această serie vor completa perfect gama de echipamente Wood-Mizer, adăugând mai multă tehnologie înaltă procesului de finisare a produselor din lemn.”

 

 

***

 

Abonati-vă la newsletter-ul nostru
Primiți notificări pe email despre promoţii speciale şi produse noi!