Fabricarea de mobilier din lemn în Saxonia Inferioară, Germania
De Friedrich Hallweg, Germany
Etichete
Buștenii mari sunt adesea ieftini, dar mai greu de manipulat; doar unii operatori în lemn îi pot prelucra. Cu toate acestea, aceste dificultăți nu l-au oprit pe Jan Narten, un tânăr tâmplar din Germania care debitează bușteni de diametru mare și realizează mobilier unicat din lemn.
Chiar la intrarea în atelierul de tâmplărie a lui Jan Narten din micul sat bine conservat Stemmen din districtul Rotenburg an der Wümme, se află o stivă impunătoare de scânduri rezistente din stejar. Jan Narten își întâmpină clienții cu un zâmbet prietenos, iar aceștia primesc ceva mai mult decât articole din lemn de la compania sa.
Jan și-a dat seama că doar câțiva oameni erau interesați de bușteni mari. Transportul lor este prea complicat, iar debitarea ulterioară prea laborioasă. Totuși, ideea procesării buștenilor de până la 140 cm în diametru și care cântăresc câteva tone are două avantaje principale: astfel de bușteni sunt relativ ieftin de cumpărat și pot fi transformați în produse cu valoare adăugată excepțională.
Dar să vedem cum a început totul.
După studiile încheiate la 20 de ani, Jan a început să lucreze ca subcontractor pentru diverse companii, în principal în lucrări de asamblare. A învățat multe în acea perioadă. Dar, de-a lungul anilor, ideea de a-și demara propria afacere l-a condus spre domeniul de prelucrare a lemnului în cea mai bună formă a sa.
Un prieten din școală care lucrează acum ca pădurar i-a spus odată lui Jan: „Știi, dacă îmi construiesc o casă, îmi vei face o bucătărie din lemn de arin”. A fost o conversație obișnuită între doi prieteni la o bere. Totuși, pe măsură ce subiectul a continuat să apară, într-o zi, prietenii au decis că este timpul! Au decis să facă o bucătărie din lemn de arin, pe care urma să-l recolteze ei înșiși.
Primul pas a fost să identifice un fierăstrău de cherestea bun. Soluția a venit dintr-un videoclip YouTube al unui fierăstrău panglică Wood-Mizer LT20.
În 2015, Jan a instalat în atelierul său un fierăstrău staționar LT20 dotat cu un motor electric și, cu un entuziasm tot mai mare, a început să producă cherestea pentru fabricarea de mobilă în compania sa. Un încărcător robust deplasează buștenii grei. Lemnul proaspăt tăiat este mai întâi uscat la aer, așezat pe patru remorci mari de marfă joase, apoi este introdus într-un cuptor de lemn pe biogaz pentru uscarea finală.
În compania sa, Jan produce orice piesă de mobilier la comandă, de la o comodă TV până la întregul mobilier de living sau bucătărie. Clienții săi sunt pe deplin implicați în proiectare. Fiecare detaliu este discutat. Clientul stabilește stilul, speciile de lemn folosite și scândurile din care va fi realizat dulapul, masa sau patul. Ei pot chiar folosi lemn de pe proprietatea deținută. Entuziasmul lui Jan este molipsitor, iar relația dintre client, tâmplar și produs se dezvoltă în consecință.
Până de curând, blaturile de masă mari și rezistente, cu margini acoperite de scoarță naturală, erau încă cioplite cu grijă din trunchiuri masive de copaci. După uscare timp de 26 de ore și câteva zile de prelucrare, acestea erau șlefuite până la o netezime perfectă la atingere, folosind un moto-fierăstrău și o mașină de șlefuit parchet. Dar din 2021, această lucrare este efectuată de noul fierăstrău a lui Jan. Acesta este modelul Wood-Mizer LX250, care poate tăia scânduri groase de până la 140 cm lățime.
O altă mașină, Wood-Mizer MB200 SlabMizer, îndreaptă și netezește suprafețele mari de lemn de până la 142 cm lățime. Acum, încărcătorul vechi stivuiește bușteni mari pe patul jos al fierăstrăului LX250 cu un cap de tăiere cu gură largă care se deplasează de-a lungul a două șine. Fierăstrăul LX250 tăie cu ușurință bușteni mari în scânduri. Operatorul folosește practic patru degete pentru a controla joystick-ul și potențiometrul. Suprafața este apoi finisată dintr-o singură trecere folosind SlabMizer.
Retușurile finale necesită destul de mult timp. La sediul companiei, Jan cunoaște originea fiecărei scânduri. La cererea clientului, informațiile corespunzătoare pot fi inscripționate cu laser pe mobila din respectivul lemn. Cu ajutorul unui smartphone, clienții pot vedea locul în care patul, masa sau bucătăria lor au fost cândva un copac. Clienții adoră acest serviciu suplimentar. O altă materie primă esențială o reprezintă așa-numitele „deșeuri de lemn” recuperate din demolarea caselor, podurilor și altor clădiri vechi din lemn.
Fierăstrăul LT20 și-a dovedit deja valoarea, datorită pânzelor sale ieftine, cu bandă îngustă și tăietură subțire, producând mai multe scânduri și mai puțin rumeguș decât fierăstraiele tradiționale sau circularele cu pânză mare. Jan poate fi comparat cu un bucătar bun în manipularea deșeurilor valoroase de lemn. Totul merge spre utilizare! Aproape toate resturile și rumegușul sunt reciclate. Acestea se regăsesc într-un cadru rustic unic de oglindă sau poate un blat din rășină epoxidică. Este o sarcină complexă, care nu lasă loc greșelilor si care primește un preț mare de achiziție doar daca este executată perfect. În același timp, Jan se asigură cu atenție că lemnul nu se îneacă în întregime în rășină, ci rămâne tangibil în structura sa, oferind un efect excepțional și plăcut.
Pentru Jan, o masă nu este doar o masă, ci o piesă de mobilier care îi aduce pe oameni laolaltă să mănânce, să se joace și să petreacă timp de calitate împreună. Această filozofie străbate toate lucrările sale. Dormitoarele pe care le creează devin o oază de bunăstare realizată din stejar, arin și cedru. Paturile sunt realizate în întregime din lemn și nu conțin metal, până la inserțiile de cadru - fără șuruburi, șine sau cleme. Prin urmare, estetica și calitatea sunt întotdeauna în centrul atenției sale.
Showroom-urile companiei sunt situate în curte și uneori chiar în casa personală a lui Jan. Înainte, acest lucru părea un dezavantaj; cu toate acestea, a devenit un semn distinctiv al succesului său de astăzi. Această deschidere, versatilitatea creativă și dragostea pentru proiectele sale generează încrederea care distinge atelierul de tâmplărie al lui Jan de alte companii. Și asta explică și sloganul companiei sale: „Mai mult decât lemn”.
***